Orez cu lapte Monarha
- pentru mese festive -
- 1,2 l lapte integral > 3,5% grăsime
- 200 ml orez bob rotund _Simpl♡*
- 5 linguri zahăr brut de trestie
- 1 plic zahăr vanilat Bourbon
- 1 linguriță coajă rasă de lămâie bio
- 2 lingurițe praf de zer sau de frișcă
- sare marină
Se pune laptele la fiert cu zahărul, coaja de lămâie, un vârf de cuțit de sare și zahărul vanilat, într-o oală de inox cu fundul gros.
Se spală orezul și se scurge, apoi se introduce în laptele fierbinte amestecând să nu se prindă de oală. După ce dă în clocot se reduce focul la minim și se fierbe 13 minute amestecând din când în când.
Se adaugă praful de zer sau de frișcă, se amestecă bine și se mai fierbe 2 minute, apoi se stinge focul și se acoperă oala cu capacul lăsând să se umfle. După 15 - 30 de minute se poate servi cald sau, după răcire completă, în castronașe de opal, ornat cu fructe de pădure și sos de vișine, o lingură de kirsch sau după preferință: ciocolată caldă, peltea de gutui și o cireașă sau un cubuleț de ananas, dar mai ales sos de smântână.